Mi-am inseninat gandurile pana au inceput sa se vada in ele muntii... (Marin Sorescu)

duminică, 14 mai 2017

Muntele Ghitu - Capriciul unei zile de duminica


    Învățasem la geografie, despre cei trei munți aflați oarecum la poalele celor mari. Așa gândeam mereu despre cei trei: Cozia, Frunții și Ghițu. Din Cozia, îi privisem pe cei trei de multe ori. Cozia era cea pe care îmi purtam pașii adeseori. Dintr-una din Ciuhele acestuia, de ar fi cea Mare ori cea Mică, privisem de multe ori înșiruirea munților sub-făgărășeni. De la unul din colegii de șantier, cu ceva rude prin preajma orașului Curtea de Argeș, aflasem că pe Ghițu ar fi poteci care te duc până sus, la o cotă asemănătoare cu a Coziei. Cam așa am ajuns ca împreună cu Toni, prin anii 71 ori 72, să plecăm într-o zi de vară.către muntele Ghițu.

    Am ajuns la poalele lui, am luat oarecari informații de la locuitorii de la poalele sale și am început urcușul. Am mers cât am putut cu mașina și când drumul chiar s-a sfârșit, am luat-o pe jos și curând am ajuns pe vârf. Sigur n-am mers pe creasta muntelui, care sigur era interesantă. Sigur nu am zăbovit cine știe ce pe muntele acesta singuratec, dar atunci nu m-a impresionat peste măsură. Poate că o plimbare nouă în anii cât mi-au mai rămas, ar putea să-mi arate ascunzișuri frumoase, dar până atunci rămân cu impresia zilelor acelea.   


Persoane interesate