Mi-am inseninat gandurile pana au inceput sa se vada in ele muntii... (Marin Sorescu)

sâmbătă, 15 aprilie 2017

MUNȚII GODEANU - O SĂ-MI PUN PĂRUL PE MOAȚE


Moto: uneori adeseori

                   ne-am mai face zburători

                   dînd din aripi ca din nori

                   din vise și din cocori

                   uneori de multe ori.....

                          Lucian Avram

 

O excursie despre munții Godeanu, am făcut-o în afara celei mari, care a cuprins lanțul de munți de care ne-am bucurat din plin, nu numai de peisajul deosebit, ci mai ales de timpul mereu însorit și cu vizibilitate deplină către munții înalți ai Retezatului. Dar și aceasta care urmează a fost una deosebită.

Am plecat de cu noapte către Băile Herculane. Eram patru tineri plecați în căutare de drumeții frumoase. Am străbătut lungul drum sudic, pe alocuri bucurându-ne de peisajul oferit de malul Dunării. Am străbătut bătrânul oraș al Băilor Herculane și după ce am ieșit din el, am poposit la o tavernă cu nume de restaurant. Acolo am comandat, la sugestia șefului sau ce-o fi fost acesta, un pui jumulit la repezeală și oferit nouă drept masă. Așa a fost, o mâncare așteptată peste măsură de mult, dar masa a fost îndestulătoare și bună. A fost și un moment amuzant și nu prea. Masa ne-a fost servită de o tânără ospătăriță, care nu avea pe ea decât un halat alb și foarte transparent, prin care se zăreau o grămadă de amănunte și nu dintre cele care ne-ar fi stârnit pofta de mâncare.

În fine, masa s-a terminat și noi am luat-o pe șosea înainte. După un timp au apărut barăcile constructorilor viitoarei hidrocentrale de la Valea lui Ivan. Erau în construcție și mai toate deschise, dar nemobilate. Într-una din ele ne-am aciuiat și noi. Ne-am întins pe jos, echipamentul pe care-l aveam și noaptea a decurs cât de cît bine. A doua zi am început să ne vizităm împrejurimile și ceva mai târziu am și plecat mai departe. Am intrat pe valea Cernei și mai apoi prin satul acesteia. Ploaia se întețise zdravăn, bocancii și echipamentul nostru, așa cum era pe vremea aceea, cam primitiv, a început să ia apă și noi numai fericiți nu eram. La un moment dat Toni a luat-o prin apa râului, spunând că e mai bine prin apă decât prin noroi. Din poteca aflată ceva mai sus, îi tot strigam să se grăbească, pentru că în seara aceea noi trebuia să ajungem la cabana Buta. De jos îmi repeta mereu că dacă noi ajungeam la cabana dorită pentru seara aceea, el își pune părul pe moațe.

Ei bine nu avut prilejul să ne arate cam cum i-ar sta cu moațele pe cap. N-am ajuns la cabana amintită, dar în schimb am aflat în cale un fel de bordei ciobănesc în care ne-am aciuiat. Am desfăcut sticla de țuică pe care ne-o dăduse nea Mitică-șoferul la despărțire și uzi cum eram și înfrigurați, am terminat-o repede. Numai că bordeiul avea puricii lui și mai toată noaptea ne-au chinuit. Poate i-o fi chinuit frigul crestei de a doua zi, că mai departe ne-au lăsat în pace.

Dimineața ne-am trezit cu soarele peste noi. Ne-am strâns rucsacii și am urcat spre plai, urmând poteca ciobănească din fața bordeiului. Am ajuns în creasta munților Godeanu, undeva prin apropierea vârfului Galbena. De acolo și până în curmătura Soarbele nu ne-a trebuit prea mult timp. Am urcat pe Pietrile Iorgovanului, ne-am îndestulat privirile cu țancurile Retezatului și am plecat mai departe spre Șaua Plaiului Mic și de acolo am coborât la cabana Buta. Inutil să spun că drumul ni s-a părut lung și noi la cabană tot pe înserat am ajuns.

Odihna într-un pat ca lumea, ceva mâncare mai consistentă și ziua frumoasă care a urmat, ne-au întreținut moralul pe care trebuia să-l avem pentru drumul pe care urma să-l facem printre cleanțurile și lacurile Retezatului.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate